Sari la conținut

🟢 Soluție live

Așa cum orice oraș are nevoie de o agora, și sectorul ONG-urilor are nevoie de un loc de adunare pentru consultanță și alegerea reprezentării. Proiectată inițial pentru a servi alegerea reprezentanților societății civile în Consiliul Economic şi Social, Agora s-a dovedit a fi și un instrument de consultanță și reprezentare foarte necesar, care poate fi utilizat în mai multe moduri.

Soluția ajută la creșterea legitimității reprezentanților prin mecanisme clare și transparente pentru alegerea vocilor care promovează misiunile sectorului în forurile decizionale. Agora este mecanismul de autoreglementare prin care societatea civilă își alege propunerile pentru reprezentanții în instituțiile publice.


Ce poți face în Agora

Candidează în rundele electorale

Agora te ajută să candidezi când sunt runde electorale active în platformă. De exemplu, în 2024 ne pregătim de alegeri pentru Consiliul Economic și Social în care societatea civilă va avea din nou 15 reprezentanți.

Votează-ți reprezentanții

Alege cine te poate reprezenta în instituții publice pe tine ca ONG. Agora este un proiect care vine în sprijinul sectorului pentru a putea face vocea organizațiilor auzită în momente în care sunt numiți oameni în funcții de reprezentare pentru sector.

Urmărește istoricul sectorului

Agora este și un instrument de documentare prin care încercăm să asigurăm trasabilitatea evenimentelor importante care au legătură cu reprezentarea sectorului ONG în relație cu administrația centrală sau locală.

Vino alături de noi

Dacă ești un finanțator, vino alături de noi și ajută-ne să menținem toată această infrastructură gratuită pentru ONG-urile cu care lucrezi și tu zi de zi. Alătură-te celor care deja susțin an de an dezvoltarea și mentenanța Infrastructurii Binelui și contribuie la o societate civilă robustă, independentă și eficientă

Scrie-ne

Acest site folosește cookie-uri

Pentru a-ți oferi o experiență bună de navigare, utilizăm fișiere de tip cookie. Dacă nu ești de acord cu utilizarea cookie-urilor, poți să îți retragi consimțământul pentru utilizarea cookie-urilor prin modificarea setărilor din browser-ul tău.

Mai multe informații